Un bărbat, de 52 de ani, la volan fără permis pe raza localităţii Vlădila

Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din comuna Studina, a fost depistat conducând fără a deţine permis de conducere pe DN 54, în localitatea Vlădila. De asemenea, şi în comuna Brastavăţu un tânăr s-a urcat la volan fără permis de conducere.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Deveselu au oprit, pe data de 16 septembrie, ora 10.50, pentru control, pe Drumul Național 54, în comuna Vlădila, un ansamblu de vehicule, format din autoturism și remorcă, ce era condus de către un bărbat de 52 de ani, din comuna Studina.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere corespunzător categoriei din care făcea parte ansamblul de vehicule.

Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, transmite IPJ Olt.

De asemenea, tot în ziua de 16 septembrie , în jurul orei 17:40, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Vișina au oprit pentru control, pe strada Școlii, din comuna Brastavățu, un autoturism condus de către un tânăr de 25 de ani, din localitate.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Şi pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.