Crimă cumplită în Olt. Un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din Radomireşti, şi-a ucis propria mamă. Femeia în vârstă de 84 de ani a fost înjunghiată în zona toracelui, leziunile fiindu-i fatale. Bărbatul, cunoscut cu afecţiuni psihice, a fost reţinut pentru omor.
Cel care a alertat autorităţile a fost chiar bărbatul, în vârstă de 49 de ani, care le-a spus poliţiştilor că a găsit-o pe mama sa în stare de inconştienţă în locuinţa proprietatea acesteia.
Victima, în vârstă de 84 de ani, prezenta mai multe plăgi înjunghiate în zona toracică, iar echipajul medical venit la faţa locului nu a mai putut decât să constatate decesul acesteia.
La locuinţă s-a deplasat şi o echipă complexă de cercetare din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale şi Serviciului Criminalistic -IPJ Olt pentru a efectua cercetarea la faţa locului sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.
În urma activităţilor investigativ-operative, a fost identificat un bărbat, fiul victimei, în vârstă de 49 de ani, din comuna Radomireşti, bănuit de comiterea faptei. Potrivit anchetatorilor, bărbatl este cunoscut cu afecţiuni psihice.
„Din cuprinsul concluziilor preliminare emise de SJML Olt la data de 13.10.2024 a rezultat că moartea femeii, în vârstă de 84 de ani, din comuna Radomireşti, jud. Olt, a fost violentă şi a fost cauzată, cel mai probabil, de insuficienţa respiratorie acută, urmarea hemotoraxului masiv, consecinţa unor
multiple plăgi înţepate-tăiate, penetrante toracice ca
urmare a unei heteroagresiuni. Între leziunile traumatice şi deces există
legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată.
În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit că, la în data de 13.10.2024, în jurul orelor 12,00-13.00, inculpatul, în vârstă de 49 ani, din com Radomireşti, jud.Olt, persoană cunoscută cu afecţiuni psihice şi multiple internări la unităţi medicale de psihiatrie, a luat un cuţit de bucătrie şi i-a aplicat mamei sale, în vârstă de 84 ani, un număr de cinci lovituri în zona toracică, provocându-i leziuni incompatibile cu viaţa, conform concluziilor medico-legale întocmite de către medicul legist din cadrul SJML Olt”, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.
Bărbatul a fost reţinut sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.