Un muncitor a murit într-un atelier de fabricare a mobilei, din Slatina, în timpul programului

Un angajat al unui atelier de fabricare a mobilei, din Slatina, a murit în timpul programului de lucru. Bărbatul s-a simţit rău, iar potrivit primelor informaţii ar fi suferit un infarct.

O echipă de inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt se află la faţa locului pentru cercetări, fiind demarată o anchetă.

Nefericitul eveniment s-a produs în această dimineaţă, în jurul orei 9.10. Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, s-a simţit rău. Din păcate, echipajul medical nu a mai putut face nimic. El era muncitor necalificat şi era angajat din aprilie 2020, având o vechime în muncă de patru ani şi 9 luni”, a precizat Cristian Ungureanu, inspector şef al ITM Olt. 

Inspectoratul de Poliţie Olt a deschis, de asemenea, o anchetă în acest caz.

Din primele verificări, polițiștii au identificat un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din municipiul Slatina, care a fost găsit inconștient în incinta unei societăți comerciale din municipiul Slatina.

Din nefericire, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical sosit la fața locului, fiind constatat decesul acestuia.

Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, transmite IPJ Olt.