Un poliţist, din cadrul IPJ Olt, este cercetat pentru furt, după ce a desfăcut o cutie de la raionul sanitare din magazinul Dedeman şi a furat componente din interior, descompletând produsul. Reprezentanţii societăţii au sesizat Poliţia.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slatina au fost sesizați, pe data de 13 martie, prin plângere scrisă, de către reprezentanții unei societăți comerciale din municipiul Slatina cu privire la faptul că două persoane necunoscute ar fi pătruns în încinta magazinului și s-ar fi deplasat la raionul de sanitare, unde una dintre acestea ar fi desfăcut o cutie și ar fi sustras din interiorul acesteia două bunuri, descompletând astfel produsul.
„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub
aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, fiind continuate cercetările în
vederea identificării persoanelor și dispunerii măsurilor legale.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că
persoana care ar fi sustras cele două bunuri are calitatea de polițist în
cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Având în vedere calitatea persoanei, dosarul penal a fost
declinat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina spre competentă
soluționare”, transmite IPJ Olt.
De asemenea, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean
Olt a dispus cercetarea prealabilă a polițistului, urmând a fi dispuse măsurile
legale care se impun.