Un şofer, în vârstă de 50 de ani, din Slatina, a acroşat maşina poliţiştilor, în timpul unei urmăriri pe DN 65, în localitatea Găneasa. Acesta avea o alcoolemie de 0.68 mg/l. Din fericire, au fost produse doar pagube materiale.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt, în timp ce desfășurau activități specifice în noaptea de 27 spre 28 martie, au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe Drumul Național 65, în comuna Găneasa.
Întrucât conducătorul autoturismului nu s-a supus măsurii, polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.
„În timpul urmăririi conducătorul autoturismului a efectuat un viraj și a acroșat autospeciala de poliție.
La scurt timp autoturismul a fost oprit, iar la volanul acestuia a fost identificat un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din municipiul Slatina.
În urma evenimentului rutier nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, care a indicat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, transmite IPJ Olt.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.