Un tânăr din comuna Coşeşti, Argeş a încercat să fugă chiar în timpul unor percheziţii efectuate de DIICOT la domiciului acestuia. Acuzat de trafic cu droguri de mare risc, poliţiştii au fost nevoiţi să folosească o armă pentru a-l prinde pe bărbat.
Căutat de poliţie pentru trafic de droguri, tânărul de 25 de ani locuia cu părinții într-o comună din Argeş după ce se despărțise de iubita lui.
Când i-a văzut, tânărul a încercat să scape, fugind prin spatele casei. Acesta luase cu el şi un rucsac în care avea drogurile şi alte docvezi incriminatoare
„Bărbatul a încercat să se sustragă, împrejurare în care un jandarm din echipa de percheziţii a efectat foc de avertisment, iar un poliţist de la combaterea criminalităţii organizate a reuşit să-l prindă pe cel în cauză”, a transmis Florin Popa, purtător de cuvânt IPJ Argeş, citat de observatornews.ro.
Tânărul de 25 de ani este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
„Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, pe parcursul anului 2025 inculpatul a procurat, deținut și comercializat droguri de mare risc și substanță psihoactivă ( MDMB-4en-PINACA și MDMB -FUBINACA). Cantitățile de substanțe interzise au fost indisponibilizate pe parcursul urmăririi penale. A fost pus în aplicare un mandat de percheziție la locuința inculpatului, în localitatea Coșești, județul Argeș fiind găsite și ridicate aproximativ 100 de grame de substanță cristalină și 200 de grame de fragmente vegetale, 6 arme albe (pumnale de diferite dimensiuni), obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă”, se arată în comunicatul DIICOT.
Vecinii familiei spun că nimic nu le-a dat de gândit ca tânărul ar putea să se ocupe de infracțiuni.
„Era un băiat foarte cuminte. Soţul a fost de dimineaţă, avem acolo o grădină şi au fost băieţii, jandarmii după el că am înţeles că a fugit din casă şi l-a alergat. I-a spus că îl caută pe băiatul de aici că se ocupă de droguri”, spune o vecină.
Tânărul a fost plasat în arest preventiv pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie dus în faţa Tribunalului Argeș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.