Jucătorii grupării CSM Slatina se află în regim de cantonament închis, încă de pe data de 20 iulie, pentru susţinerea meciurilor decisive ce contează pentru accederea în eşalonul secund al fotbalului. Ultimul meci oficial a fost pe data de 7 martie, după care sezonul a fost întrerupt. Aşadar, după o pauză de cinci luni, există dorinţă de fotbal, dar mai ales de realizare a unei performanţe importante.
Căpitanul de echipă al grupării slătinene, Vasile Gheorghe, printre cei mai experimentaţi jucători din lotul aflat sub comanda lui Mihai Ianovschi, este încrezător înaintea barajului de promovare în Liga a II-a, însă, totodată, spune că în astfel de jocuri nu există o favorită certă. De asemenea, crede că presiunea dată de miza jocurilor va fi gestionată aşa cum trebuie de către toată lumea.
„Există dorinţă, suntem pregătiţi, ne dorim să câştigăm şi meciul tur şi returul. Este bine că nu am avut evenimente neplăcute şi nu ne-am oprit din pregătire, suntem pregătiţi să tranşăm acest baraj în favoarea noastră. Cred că şansele sunt egale, este un baraj, presiunea va fi ridicată, dar eu am încredere în tot ceea ce s-a muncit, în grupul şi jucătorii noştri, că vom gestiona această presiune, iar la finalul celor 180 de minute, sau câte vor fi, vom fi cei care vom evolua într-un eşalon superior”, a declarat înaintea meciului tur, programat miercuri, purtătorul banderolei de căpitan, Vasile Gheorghe.
Meciul tur, care va avea loc pe terenul adversarei, se va disputa pe „sintetic”, urmând ca returul să se joace „în iarbă”, pe Stadionul „1 Mai”, duminică, 9 august, de la ora 17.30.