Hotărât lucru: PDL Olt este, la această oră, o jucărie demontată, lăsată pe mâna unui senator de treabă (Mihai Niţă), care n-are niciun interes să facă din rahat bici şi, culmea, acesta să mai şi pocnească. Aşa cum spunea Prospero, ultimul magician al Renaşterii, „tot ce a fost cândva solid s-a destrămat în aer”. Darius Vâlcov a plecat din PDL şi din primărie şi, odată cu plecarea sa, mitul renaşterii păsării Phöenix, din propria-i cenuşă, în ceea ce-i priveşte pe democrat-liberalii noştri, s-a evaporat ca fumul de ţigară… Fără a-i ironiza câtuşi de puţin, cei trei cavaleri ai Apocalipsei (Niţă, Bărbulescu şi Bălăşescu) au o misiune grea, ei nemaiavând obiectul muncii. Glorificarea stupidă a ignoranţei acestui partid extremist, cultul vanitos al personalităţii şi al viziunii portocalii înguste, promovarea pe ultima sută de metri a unor indivizi populişti, resentimentari, proşti şi plini de aroganţă, au devenit, după plecarea lui El Comandante, acţiuni inutile şi groteşti. Greu de acceptat de către un electorat trezit la viaţă de însăşi manevra politică executată după manual de Darius Vâlcov.
Primejdia pentru viitorul politic al Slatinei nu constă în faptul că slătinenii şi PSD se întrec în a-l aplauda pe Vâlcov, pentru curajul dovedit, ci - mai degrabă - aceea ca Stănescu şi Ciugulea să nu cumva să fie năpădiţi de cererile de posturi pentru fosta clientelă rapace a fostului primar. Nu de alta, dar s-ar confirma acea teză care bântuie prin ţară şi care acreditează ideea că PDL va câştiga din nou alegerile, tocmai prin această manevră a mafioţilor portocalii de a popula USL şi de a-i da la o parte taman pe cei care au suferit de pe urma guvernării antiromâneşti a democrat-liberalilor. Atenţie, deci, domnilor Stănescu şi Ciugulea, procedeul acesta care ne aminteşte de acel slogan interbelic, adaptat astăzi: „Căpitane, nu fi trist, garda merge înainte cu activul uselist!”, a devenit un sport naţional şi nu credem că, la Olt, e cazul să-i vopsiţi pe toţi acei derbedei din PDL Olt, care-şi caută loc să fete în PSD ori PNL. Şi mai e ceva: dacă există cumva vreun merit pesedist în plecarea lui Vâlcov de la PDL şi, implicit, în destructurarea rapidă a acestei formaţiuni, acesta aparţine lui Paul Stănescu. Cel care - utilizându-şi diplomaţia, răbdarea, dar şi alte tehnici insurecţionale, specifice artei compromisului în politică -, poate raporta fericit la Centru: „- Victore, PDL Olt e pe cale de dispariţie precum capra neagră!”.
Inamicii lui Stănescu şi Oprescu, cei care le băgau acestora strâmbe la Bucureşti (şi nu e cazul să mai amintesc aici numele unui deputat lipsit de onorabilitate precum şi numele ciracilor săi) dau acum mărunt din buze, neputându-şi dovedi propria lor competenţă şi nici „discernământul privind măsura ruşinii şi a dreptăţii”, aşa cum ar spune Protagoras. Revenind la Darius Vâlcov - pesedistul -, două aspecte s-au văzut cu claritate de izvor: palma năprasnică pe care i-a administrat-o propriului guvern şi ironia către foştii lui colegi, cărora le-a urat „succesuri” şi viaţă lungă, într-un partid ignorant şi mincinos!
