VIDEO. Carne expirată de o lună găsită de inspectorii ANPC, într-un restaurant din Slatina

Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu şi Corpul de Control au efectuat astăzi, 28 august, un control la restaurantele din zona Esplanadei, din Slatina. Într-unul dintre restaurante, inspectorii ANPC au găsit produse expirate de mai bine de o lună. Înaintea controlului de la Bucureşti, inspectorii Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Olt nu găsiseră neregulile depistate chiar de către şeful ANPC.

Carne expirată de mai bine de o lună, într-unul dintre restaurantele din zona Esplanadă, din Slatina. Descoperirile au fost făcute chiar de către şeful ANPC, Horia Constantinescu, care a venit personal pentru a efectua controale la Slatina. Asta după ce inspectorii Comisariatului pentru protecţia Consumatorului Olt, care au efectuat şi ei controale în zonă, nu au găsit nereguli.

„Pai d’aia ii ia cu “leașin” pe unii colegi de prin țară, când ajunge corpul de control sau conducerea “pă” la ei, in vizită!

La Olt este o bătaie de joc față de Dvs, fata de ANPC si fata de investițiile făcute!

Si totul se ascunde in spatele unei lupte de culise, la care vom ajunge, pas cu pas!

Interesele meschine pe unii ii fac aliați!

Zilele trecute, colegii din Olt treceau prin zona si nu găseau nimic! Azi, se dovedește ca cineva își dorește ascunderea realității!

Produse EXPIRATE de o lună…da’ nu e așa mult, raportat la dimensiunea eternității”, a postat pe Facebook preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu.