VIDEO. Două furturi şi o violare de domiciliu, în mai puţin de o săptămână. Un bărbat din Scărişoara s-a ales cu dosar penal şi 24 de ore de arest

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din localitatea Scărişoara, a fost reţinut de poliţişti după ce a comis mai multe furturi din locuinţele unor vecini, într-un timp de doar câteva zile.


Potrivit poliţiştilor, bărbatul ar fi comis mai multe furturi, în perioada 3 -7 noiembrie.

În noaptea de 2 spre 3 noiembrie, el a intrat în locuinţa unei femei din Scărişoara, însă n-a furat nimic.

Pe 5 noiembrie 2023, bărbatul a furat o bicicletă din fața unei societăți comerciale, iar două zile mai târziu, la data de 7 noiembrie,  i-a furat unui bărbat un portofel în care se afla suma de 2.400 de lei.

Autorul a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

„În urma activităților investigativ-operative desfășurate, poliţiştii au identificat un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din comuna Scărișoara, județul Olt, bănuit de comiterea faptelor,  prejudiciul fiind recuperat parțial. După administrarea probatoriului, la data de 19 noiembrie a.c., sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, pe numele bărbatului, bănuit de comiterea faptelor, a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt. La data de 20 noiembrie a.c., bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, care a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de acesta, având în vedere limitele pedepselor aplicate pentru infracțiunile ce fac obiectul cauzei”, transmite IPJ Olt.