Incendiu violent la un depozit de vopseluri, materiale plastice şi material lemnos de pe Centura de Nord a Craiovei. S-a emis un mesaj Ro- Alert din cauza degajărilor mari de fum. ISU Olt a venit în sprijinul celor din Dolj cu trei autospeciale de stingere.
Incendiul se manifestă generalizat, cu degajări mari de fum și posibilitate de propagare la o altă hală învecinată. Suprafața afectată de incendiu este estimată la 5.000 mp.
Din cauza degajărilor mari de fum, a fost transmis un mesaj
de avertizare a populației din zonă prin sistemul RO-ALERT.
De la nivelul ISU Dolj actionează 6 mașini de stingere, 2
autoscări, 1 echipaj de descarcerare, 1 echipaj CBRN și 2 ambulanțe SMURD.
Având în vedere amploarea incendiului, dispozitivul de
stingere a fost suplimentat cu 3 mașini de stingere de la ISU Olt și 1 mașină
de stingere de la ISU Argeș.
Până la acest moment, nu au fost identificate persoane care să necesite îngrijiri medicale.