Zece accidente grave în primele luni ale anului în Olt: IPJ declanșează operațiunea „Speed Marathon”

10 accidente rutiere, în urma cărora o persoană a decedat și două au fost rănite grav, au avut loc în judeţul Olt, în primele trei luni ale anului, potrivit IPJ. În acest context, poliţişti anunţă o razie pe drumurile din judeţ.


Astfel, 17,64% din totalul accidentelor grave a avut viteza drept cauză generatoare.

„În România, viteza maximă admisă în localități este de 50 sau 70 km/h, cu acordul administratorului drumului public, respectiv 90/100 km/h în afara localităților, 120 km/h pe drumurile expres și 130 km/h pe autostrăzi.

Recomandăm conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză aplicabil pe tronsonul de drum pe care circulă, să adapteze în permanență viteza la condițiile meteo-rutiere, să circule cu prudență și să respecte semnalele polițiștilor rutieri”, transmit poliţiştii.

Aceştia reamintesc faptul că sistemul E-SIGUR este operațional și în județul Olt. Radarele sunt amplasate în zonele cu risc rutier, înregistrările fiind ulterior analizate. Abaterile sunt sancționate potrivit legii, după identificarea conducătorului auto. Procesul-verbal este comunicat la domiciliul acestuia, fără a fi necesară oprirea în trafic.

„Acest sistem presupune monitorizarea traficului rutier prin colectarea de date cu ajutorul dispozitivele radar, tip pistol, din dotarea structurilor de Poliție Rutieră. Radarele de tip TruCAM II sunt amplasate în afara părții carosabile, montate pe trepied, la loc vizibil. Sistemul E-SIGUR reprezintă un pas major pentru creșterea siguranței pe drumurile publice și reducerea numărului de accidente rutiere”, mai arată IPJ Olt.

  • Operaţiunea „Speed Marathon”

Tot în acest context, în ziua de 9 aprilie, în intervalul orar 00.00 – 24.00, se va desfășura operațiunea „Speed Marathon” pentru combaterea încălcării normelor legale privind viteza de deplasare.

„Polițiștii rutieri vor acționa cu prioritate pentru depistarea celor care depășesc viteza legală, folosind toate echipamentele de supraveghere a traficului rutier și măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor din dotarea Poliției Române”, conchide IPJ Olt.